About Facebook

M-am gandit sa scriu ceva despre facebook. Nu ca nu ar sti nimeni, nu vreau sa aduc nimic nou dar poate ca daca scriu, dependenta de acest mod de socializare se va diminua. Sau nu. In fine.

Iata cam ce cred eu:

Facebook, acest mare rahat infiltrat in viata noastra cotidiana, este un semn ca trebuie sa ne maturizam. Cel putin pentru mine asta e. Zilnic, pe langa Barn Buddy (care m-a si adus pe fb de altfel) trebuie sa verific notificari, ce poze mai are sormea, pe cine a mai injurat, caror poze de pe gazeta sporturilor a mai dat Ionut like si cate si mai cate prostii. Asta ia cam juma’ de ora pe zi. Ce fac celelalte ore pe facebook? check check check what what what, poze poze poze. In fine, ideea e ca e pierdere de timp. Voi o sa ziceti ca stiati. V-am zis de la inceput ca nu aduc noutati.

Bun, aia a fost o opinie. A doua mea parere e in legatura cu pozele de pe 9gag. Deci a devenit de-a dreptul obositor sa vad acelelasi poze, ca-s traduse in romaneste ca-s in engleza..asta deja e cliseu. Pe bune, cati dintre voi n-au vazut aceleasi poze? Si ce e si mai tare e ca exista ProTv, GSP, libertatea si altele care practica si ei aceeasi politica. Uneori ne vrajesc cu „poza zilei”. Da, deci asta e cealalta prostie.

Mai am una de zis. A observat cineva ca s-au inmultit ca iepurii paginile alea smechere carora tre’ sa le dai like? Nu stiu cum le zice, poate oficiale, ma rog, ceva de genul asta. Am fost norocoasa sa vad ca unii admini isi dau cateva date personale. In orice caz, noua ne e usor numai din vocabular sa ne dam seama de varsta adminului paginii respective. Nu judec pe nimeni, nu e nimic gresit doar am observat ca s-au inmultit. Am dat zilele astea pe pagini de toate felurile; noi fetele, f e t e l e, chestii cu dream, life, gr8-life ma rog, vrajelute d-astea. Cu toate acestea, e si o chestie buna in asta; sa intretii o pagina de genul presupun ca inseamna responsabilitate. Sa intri zilnic, concursuri d-alea cu „la 10 like-uri urmatoarea poza” si bla bla. E si asta o treaba.

A, si chiar mi-e dor de vechiul fb. Chiar daca asta are facilitatile lui, pe mine nu ma ajuta cu nimic. Pacat Zuckerberg, pacat !

Relax in sesiune.

postul e luat de pe un grup de pe yahoo si e din data de 19 martie 2003. M-a distrat, merita citit

„

5 Iunie – Am auzit ca poti sa te dai pe Internet daca ai mobil. Cineva mi’a zis ca daca am un telefon mobil pot. Mi se pare ridicol.. Cum sa vad eu ceva in ecranul ala de acolo. Oricum nu stiam ca nokia 2110 este asa de avansat.
16 Iunie – E clar! Imi trebuie un cont de internet. nu vad de ce.. toata lumea are, nu vad de ce iti trebuie abonament pentru asa ceva. Oricum, am sunat’o pe don’shoara de la *222 si a fost foarte draguta. Atat de draguta incat am uitat ce vroiam sa o intreb.
17 Iunie – A spus ca mi’a activat contul. Eu cred ca minte. Cred ca a fost pornit dintodeauna… Dar a vrut sa faca pe desteapta la telefon.
19 Iunie – Asta e prea de tot! Cica pe internet intri de la calculator! Pai si cu contul ala ce fac? Doamne, trebuie sa fii un geniu ca sa poti sa faci chestiile astea. O sa sun din nou.
20 iunie – Zice ca’mi trebuie un modem! Asta e chiar culmea. Eu cred ca minte. Ma crede fraer ?!
22 Iunie – Am cumparat modemul, dar nu stiu unde vine.. nu stiu daca la imprimanta sau la monitor sa’l conectez.. Sunt foarte confuz.
23 Iunie – Pustiul de 9 ani de pe palier mi l’a montat, dar tot nu merge.Tot nu pot sa ma conectez.
25 Iunie – Tot pustiul ala m’a conectat pe X net (asa a zis ca se numeste, oricum e foarte destept tipu’). Cred ca o sa ajunga un fel de Einstein al informaticii sau cam asa ceva.
27 iunie – Ce e cu X netu’ asta? Eu credeam ca intru pe Internet nu pe Xnet!
29 Iunie – Pushtiul ala mi’a arata cum se foloseste Internetul ala. I’am spus ca e un geniu.. El a raspuns ca este, in comparatie cu mine.. nu stiu ce vrea sa zica.
1 Iulie – Azi aam incercat sa folosesc chatul, sa vorbesc cu alti oameni. Nu s’a intamplat nimic. Cred ca trebuie sa cumpar un microfon.
3 IULIE – S’A INTAMPLAT O CHESTIE FOARTE CIUDATA. TOATE LITERELE PE CARE LE SCRIU SUNT MARI. CRED CA PENTRU INTERNET TREBUIE ALT TIP DE TASTATURA. I’AM SUNAT PE CEI DE LA BEST COMPUTERS SA LE SPUN CA NU SUNT MULTUMIT DE TASTATURA MEA FIINDCA NU E COMPATIBILA CU INTERNETUL. TIPUL ALA DE ACOLO M’A FACUT IDIOT SI MI’A ZIS CA E VORBA DE TASTA „CAPS LOCK”. I’AM ZIS CA NU MA INTERESEAZA DESPRE CE E VORBA ATATA TIMP CAT LITERELE MELE SUNT MARI! I’AM ZIS CA VREAU ALTA TASTATURA. MI’A RASPUNS CA TOATE AU CAPS LOCK FIINDCA E UN STANDARD. EU NU VREAU STANDARD. EU VREAU ALTA FIRMA. CRED CA AM AVUT O PLANGERE FOARTE IMPORTANTA FIINDCA L’AM AUZIT SPUNAND COLEGILOR LUI SA ASCULTE CONVERSATIA ASTA.
5 IULIE – In sfarsit am gasit o tastatura compatibila. Sunt foaRTE MULTUMIT DE EA. OOOOOH NU! CRED CA SI ASTA S’A STRICAT!
6 IULIE – TOT AUD DE WORLD WIDE WEB … NU STIAM CA PAIANJENII CRESC ASA DE MARI!
8 IULIE – UNU’ MI’A ZIS CEVA DE „FAQ” … SI EU L’AM BAGAT IN MA’SA PE ROMANESTE. EL CREDE CA DACA FOLOSESTE CUVINTE COMPLICATE IN ENGLEZA NU MA PRIND?
10 IULIE – UN TAMPIT MI’A ZIS SA NU MAI TIP! DE UNDE SA TIP ? NICI MACAR NU VORBESC! TASTEZ !! MA INTREB CUM DE II LASA PE ASTIA ASA PROSTI CA ASTA PE INTERNET?
13 IULIE – PENTRU CE E CAPS LOCK daca nu apare nici o litera dupa ce apas pe el? Probabil inca un „feature” din ala care face tastatura sa coste mai mult si e inutil!
16 Iulie – Am aflat ce e ala un forum! Am scris in toate! Si mi’am facut o semnatura unica. Am inclus si poezia mea preferata… Semnatura mea are 4 pagini. Ma gandesc sa adaug si povestioara aia care imi place mie.
18 Iulie – Mi’a spus un tip sa folosesc google. Am dat „Find” in „My computer” dar nu am gasit nimic. Cred ca o sa’l rog sa mi’l dea si mie pe disketa… Oricum, am intrat in forum si i’am intrebat pe toti unde este google.
20 Iulie – Nu mi’a raspuns nimeni. Am postat in forum de inca 22 de ori, probabil nu a ajuns bine mesajul meu si nu l’a vazut nimeni.
21 Iulie – Semnatura mea de la userul de forum are acum 8 pagini, si cred ca este originala.. Sunt uimit cum de nu’mi raspunde nimeni pe forum! Am mai postat azi de 56 de ori acelasi mesaj in speranta ca’mi va raspunde cineva.
22 Iulie – Nu stiu ce tip mi’a suspendat contul! Internetul asta e plin de dobitoci!!!!!

=====
Numai bine,
Olivian

„

Timpul ucide

Drumurile se închid, timpul trece, lucrurile se schimbă. Viaţa macină speranţele unui început cu fiecare clipă care trece dar dă şansa unei schimbări atunci când întorci clepsidra şi nisipul se scurge invers. Simpla definiţie a vieţii, un cumul de greşeli, minciuni, speranţe, teamă şi neîncredere implică sugrumarea secundelor din faţa ta.

Acum că timpul trece mai repede nu mai avem timp să gândim. Acţionăm fără să ştim că cea mai mare greşeală într-o strategie este acţionarea înaintea momentului potrivit sau ratarea acestuia.

Minciunile dor dar nimeni nu le înţelege, nimeni nu încearcă să se gândească la circumstanţele sau motivele minciunii, acuzăm fără teamă, fără să ne gândim la consecinţe, egoismul ne face să-l atacăm pe celălalt, pentru simplul fapt că avem un motiv să facem asta.

Timpul repară tot dar schimbă lucrurile, mentalitatea, încrederea. Ne vom trezi captivi în propria nesiguranţă, în propriul egoism, fără dragoste, credinţă sau încredere. Ne vom închide singuri într-un cub de gheaţă spearând ca îngheţul sufletului în compania pereţilor de gheaţă să doară mai puţin. Ne vom culca pe jar sperând ca arsura să dezinfecteze inima şi să ardă totul. Apoi vom ieşi cu mintea limpede, inima curată şi ne vom deshide porţile sufletului şi vom învăţa să iertăm, să greşim şi să fim iertaţi, să vedem şi să apreciem bunătatea şi sacrificiul celorlalţi. Vom învinge.

Earth Hour

Ora Pământului!!

Salvaţi căţeii :))

mai multe detalii la ralu >:D<

De ce ţipăm?

„Într-o zi, un înţelept din India puse următoarea întrebare discipolilor săi:

-De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?

-Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

-Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înţeleptul.

-Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.

Maestrul întrebă din nou:

-Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?

Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept.

Atunci el îi lămuri:

-Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevarul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari. Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.

În final, înţeleptul concluzionă,  zicând:

-Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.”

Mahatma Ghandi

Music Playlist at MixPod.com

un test, destul de drăguţ 😀

Principala trăsătură a caracterului meu: sunt înţelegătoare dar rea ;;) 😀

Calitatea pe care o prefer la un bărbat: sensibilitatea 😀

Calitatea pe care o prefer la o femeie: încrederea în ea

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: voinţa si capacitatea de a întelege şi a ajuta pe alţii

Visul meu de fericire: să iubesc şi să fiu iubită..probabil că asta îşi doreşte toată lumea..

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: nefericirea familiei

Ce-aș vrea să fiu: nimic altceva decât ce sunt

Ţara în care-aş vrea să trăiesc: România sigur nu :-s

Culoarea preferată: roşu

Floarea preferată: frezia

Pasărea preferată: nu am păsări preferate dar mi-ar placea să văd un păun nu ca la grădina noastră zoologică :)) sau un struţ :”>

Prozatorii mei preferaţi: Paulo Coelho

Poeţii mei preferaţi: Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Lucian Blaga

Eroul meu preferat: :)) maimuţoiu ăla albastru din desenele de când eram noi mici.. Tic parcă îl chema ;;)

Eroina mea preferată spioaneleee 😡 =))

Compozitorii preferaţi: –

Pictorii preferaţi: n-am preferinte, opera de artă contează 😀

Eroii din viaţa reală: pauză

Eroii din istorie: nu mă pasionează, pauză

Băutura şi mâncarea preferate: ceai, cartofi prajiti

Numele preferat: andrada, adi

Ce detest cel mai mult: nesimţirea

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: pauză :))

Fapta militară pe care-o admir cel mai mult [adi, ce e cu leapşa asta plină de istorie şi rahatuuuuri? :O]

Darul natural pe care-aş vrea să-l am: să zbor

Cum aş vrea să mor: în somn

Starea de spirit actuală: nu excelentă, sunt cam stresată

Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: cele din neştiinţă sau cele făcute cu intenţii iniţiale pozitive.

Deviza mea: lucrurile mărunte au prea multă importanţa şi prea puţini oameni sunt să înţeleagă asta.

mulţumesc adi >:D<

merită :D

dacă e vreo poantă eu nu mă prind :))

Special

Premiu frate, premiu. :>

Asa..mi s-a oferit posibilitatea sa ofer premii :)) adica sa ma simt importanta. Bun, multumesc Ioana pentru aprecierile de pe blog :”> Si daca nu-mi raspunzi la coment..intreb aici..pentru ce carte imi multumesti?:-”

Si pentru ca sunt obligata sa trimit mai departe..o sa fac exceptie de la cele 5 persoane pe care ar trebui sa le mentionez si ..ma rezum la doua. (nu aaaaaaaam 5 prieteni bloggeri speciali:-w)

1. Ioana (aka bobica aka pepi aka bebi aka popica aka ioanaaaaa aka ioanap ;;)) pentru ca 😕 trebuie sa zic si de ce? e nebuna, draguta, sensibila, enervanta si are prea multa dreptate uneori :-w si te iubesc asa >:D<

2. Ioana (aka romanitza aka ioana er :)) )  pentru ca toate comenturile tale de pe blog-ul meu sunt cu dragostea aia pe care mi-o transmiti cand esti dulce (uneori:-„) si ca esti sensibila si iti plac ochii gri-albastrui sau verzui ai lu bebi tau. beibi, scuze ;;)

pies. ador sa vad cum va pierdeti intre ioane pe aici :”>

pies 2. am onoarea sa va OBLIG (deci oblig :-w) sa respectati cele ce urmeaza:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.
2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.
3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.
4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr. Linky List astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat
5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Amintiri

Deci pentru ca e aceeasi seara de 23 ianuarie..am aceeasi lene. Totusi mi-e atat de dor de unele lucruri incat chiar trebuie sa ma descarc. Sper sa va si distrati :)) Desi ar trebui sa fie mai cu feeling..in fine..deci.

Imi amintesc..in ordine cronologica deocamdata.. prima bataie pe care am luat-o de la mami pentru ca m-am trantit in fund in mijlocu strazii pentru ca nu avea bani sa ma dea in iuj. (adica chestii d-alea dintr-un parc de distractii). Imi mai amintesc ca tot mica fiind m-am urcat pe pervaz afara..la etaju 3. in picioare. Nimic mai frumos 8-> Imi mai amintesc de primu baiat de care mi-a placut in clasa a 5-a..si apoi cum mi-a placut de edi 3 ani de zile. (daca citesti asta da-ti o palma >:D<). Imi amintesc cum stergeam tabla in clasa a 4-a. (codrin daca citesti asta si razi de mine spun tuturor ca ai un urs foarte mare in camera, mai mare decat tine [-(. si ca iti chinui pisica :-w). Imi amintesc ca primu meu 10 la mate a fost intr-a 6-a la testu cu teorema lu pitagora si al doilea a fost intr-a 8-a la testu cu piramide. Si ca odata, intr-a 7-a, am luat cea mai mare nota in test la romana, singurul 10 din clasa ;;) imi amintesc ca jucam baseball si hotii si vardistii si ascunsa pe intuneric. in prostieeee :”> si imi amintesc cum am facut floricele adica popcorn in oala de inox. (va las sa ghiciti ce-a iesit). Imi mai amintesc cum luam batai cu zapada iarna in curtea scolii 8-| si ma stiu ca dintr-a &-a pana acum am purtat numai treninguri rosii. Imi amintesc cum mi-am pus net cu o saptamana inainte de capacitate si ca mi s-a zis ca toata lumea isi scoate netu atunci..eu pun :”> (da andreea, tu mi-ai zis ;;)) imi amintesc cand mi-am facut cont pe clopotel..imi amintesc zilnic ca mi-e dor de mama, imi amintesc zilnic ca trebuie sa invat, imi amintesc zilnic ca raman fara prieteni, imi amintesc zilnic ca m-am saturat sa ma cert cu oamenii, imi amintesc zilnic ca vreau sa fiu altfel, sa ma schimb, imi amintesc zilnic ca vreau sa ma inteleaga..nu cineva anume..doar cineva..

Nu-mi amintesc cand si cum te-am cunoscut. Dar imi dau seama zilnic de ce te-am cunoscut..

After..

imi amintesc cand in clasele mici ma tragea invatatoarea de coada =))  (mersi raluca :-w)

Leapsaaa si eu =))

Hai ca vi-s datoare cu o leapsa :)) Pentru inceput scuzati lipsa diacriticelor da’ mi-e foarte lene. Apoi multumiri Ioanei care mi-a oferit posibilitatea sa ma joc cu muzica (foarte putina de altfel) din pc-ul meu. nu e distractiv intrucat am muzica cam aiurea 😕 Si stiu ca n-o sa-mi cititi titlurile de melodii dar oricum pun aici sa fie 😀

1. How are you feeling today?

Mahoroba-Unearthly (n-are versuri dar se potriveste :)))

2. Will you get far in life?

Unk – Walk it out

3. How do your friends see you?

Ne-Yo – So Sick [wtf? :-s sper ca minteeee =))]

4. Will you get married?

Leona Lewis – The Best You Never Had [daaaa, sper :”>]

5. What’s your best friend’s theme?

The Red Jumpsuit Apparatus – Face Down [mda (:|]

6. What is the story of your life?

Timbaland ft. One Republic – Apologize [=))))))))))]

7. What was high school like?

Hellogoodbye – Here (In you arms) [da creeeeeed =))]

8. How can you get ahead in life?

Inna – Déjà vu

9. What is the best thing about your friends?

Huey – Pop Lock and Drop It

10. What is in store for this weekend?

Metallica – Turn the Page [hm..]

11. What song describes you?

Justin Timberlake – Lovestoned [da, fix /:)]

12. What song would describe your grandparents?

Blaxy Girls – If you feel my love [trebuie sa le zic asta =))))))))]

13. How is your life going?

Leona Lewis – Footprints in the Sand [in sfarsit una buna..]

14. What song will they play at your funeral?

Maroon 5 – Makes me wonder [=))))))) e o idee]

15. How does the world see you?

Craig David – Rise and fall [i-auzi :>]

16. Will you have a happy life?

Crazy Loop – Johanna [cu siguranta =))]

17. Do people secretly lust after you?

Silje Nergaard – Be Still My Heart

18. How can I make myself  happy?

Leona Lewis – Better In Time

19. What should you do with your life?

T-Pain ft. Akon – Bartender [ma cam indoiesc :))]

Dau mai departe lu Miruna, Raluca si cam atata. daca vor sa scrie bine, daca nu si mai bine, se opreste aici ;;)

Leapşa:))

1. Care e singurul lucru pe care nu ai vrea să-l schimbi niciodată la tine?

capacitatea de a-i cunoaşte pe oameni.. rapid.

2. Primul film care îţi vine în minte acum?

Jeux d’enfants 😀

3. Ce ai desenat ultima oară (pe hartie, nu în paint)?

o floare pe caietu lu Sabina cred 😀 :-“

4. De câte ori ai spus “te urăsc” până acum?

puţine ori, sunt drăguţă de obicei :-w

5. Cu ce personaj din literatură te identifici?

habar n-am, nu am o cultură aşa vastă. Dar daca vă interesează pot să vă spun că mi se potriveşte Coelho.. în sensul că ceea ce scrie ar putea să mă caracterizeze 😀 nu ştiu dacă se pricepe ce-am zis :))

6. Cât de bine te înţelegi cu tine?

în ultima vreme rău, am o mulţime de gânduri, sper că-mi revin :))

7. Daca ar fi sa scrii o carte… ce titlu ar avea?

„Viaţa” sau… „Gânduri”

8. Descrie în trei cuvinte o persoană pe care încă nu ai cunoscut-o.

ironică, insistentă, nepăsătoare

9. Continuă propozitia: Azi, încă adormita, m-am trezit visând la …

Trecerea anului 2009.

Repere pentru o zi bună

E devreme. Începe o nouă zi. Chiar dacă are aceleaşi repere temporale (dimineaţă, prânz, seară) e o zi diferită. Pentru mine, pentru tine, pentru toţi ceilalti.

Apoi a deschis o carte şi a citit:

„Vreme este să te naşti şi vreme să mori;

vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.

Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti;

vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.

Vreme este să plângi şi vreme să râzi;

vreme este să jeleşti

şi vreme să dănţuieşti.

Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi;

vreme este să îmbrăţişezi şi vreme să fugi de îmbrăţisare.

Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti;

vreme este să păstrezi şi vreme să arunci.

Vreme este să rupi şi vreme să coşi;

vreme este să taci şi vreme să grăieşti.

Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti.

Este vreme de război şi vreme de pace.”

„Din jurnalul Mariei, în ajunul zilei când voia să-şi cumpere biletul de avion către Brazilia:”

„A fost odată o pasăre. Împodobită cu o pereche de aripi desăvârşite şi pene strălucitoare, colorate şi minunate. În sfarsit, o vietate creată ca să zboare liberă şi slobodă în cer, să-i bucure pe cei care o zăresc.

Într-o zi, o femeie văzu pasărea şi se îndrăgosti de ea. Îi urmări zborul cu gura căscată de uimire, cu inima bătându-i mai repede, cu ochii strălucindu-i de emoţie. Se îndemna să zboare împreună cu ea şi amândouă călătoriră prin cer într-o armonie desăvârşită. Ea admira, venera, proslăvea pasărea.

Dar îi veni atunci un gând: poate că pasărea voia să cunoască cine ştie ce munţi îndepărtaţi. Şi femeia se simţi înfricoşată. Înfricoşată că nu va mai simţi niciodată acelaşi lucru pentru altă pasăre. Şi se simţi invidioasă, invidioasă pe capacitatea de zbor a păsării.

Şi se simţi singură.

Şi cugetă: „Am să instalez o capcană. Data viitoare când va veni pasărea, ea nu va mai pleca.”

Pasărea, îndrăgostită şi ea, reveni a doua zi, căzu în capcană şi fu închisă în colivie.

Şi ea privea zilnic pasărea. Avea la dispoziţie obiectul pasiunii sale şi-l arăta prietenelor ei, care comentau:  „Dar tu eşti cineva care are totul.”. Între timp, începu să se producă o ciudată transformare: cum avea pasărea la dispoziţie şi nu mai era nevoită să o cucerească, îşi pierdu interesul pentru ea. Pasărea, nemaiputând să-şi dea glas sensului vieţii sale, începu să slăbească, pierzându-şi strălucirea, se urâţi – şi femeia nu-i mai dădea nicio atenţie, mulţumindu-se doar să o hrănească şi să-i cureţe colivia.

Într-o bună zi, pasărea îşi dădu duhul. Femeia fu cuprinsă de o adâncă tristeţe şi-şi ducea zilele cu gândul la ea. Nu-şi amintea însă de colivie, îşi aducea aminte doar de ziua când o văzuse pentru prima oară zburând mulţumită printre nori.

Dacă s-ar fi observat pe sine însăşi, ar fi descoperit că ceea ce o emoţiona atât de mult la pasărea aceea era libertatea ei, energia aripilor ei în mişcare, nu trupul ei fizic.

Fără pasăre, şi viaţa ei îşi pierdu sensul şi moartea veni să-i bată la uşa. „De ce ai venit?”, o întrebă ea pe moarte.

„Pentru ca tu să poţi zbura iarăşi cu pasărea în cer”, răspunse moartea. „Dacă ai fi lăsat-o să plece şi să se întoarcă nestânjenită, ai fi iubit-o şi admirat-o şi mai mult; acum însă ai nevoie de mine ca să o reîntâlneşti.””

Coelho.

Norişorul meu de ploaie.

Cum? Era perfect. Păi pentru că eram acolo, sus, acolo unde nimeni nu ajunge. Eram fericită, relaxată, împlinită, iubită. Soarele. Era mereu acolo pentru mine. Mă sfătuia, mă încălzea, mă lua în braţe. Acolo sus, aproape de paradis, cât mai aproape de paradis, din ce în ce mai aproape de paradis. Mă înălţam, nu-mi ajungea fericirea, nu mă mulţumeam cu perfecţiunea. Şi aveam un nor. Şi era al meu şi făceam ce vroiam cu el. Depindeau de mine. Şi plouam.. din ce în ce mai tare, din ce în ce mai dureros, cât mai des, cât mai apăsător. Pentru că soarele era al meu şi îl pierdeam. Aşa că trebuia să arăt că pot şi că nu mă poate atinge şi că eu fac totul.  Şi curgea egoism, ironie, neîncredere. Gânduri rele, vorbe nepotrivite, cuvinte de neînţeles.

Dar nu, tot ce-i frumos trece repede. Aşa că perfecţiunea mea a dispărut. Poate că şi Soarele se săturase de mine, poate că şi norişorul meu se săturase de mine, poate că durerea celor ce simţeau ploaia a fost mai puternică. Aşa că am căzut. Simplu, încet pentru ca speranţa să nu moară repede, pentru ca gândurile şi teama să nu se încheie.

Şi poate că acolo sus va urca cineva. Cineva care mă va ploua cu resentimente, cineva care va şti ce sunt şi cum sunt. Şi va şti exact unde să lovească.

Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.

Mă gândesc că a avea un blog nu înseamnă a-ţi aştepta inspiraţia pentru o frumoasă poveste (not). Se pare că, ulterior, a avea un blog e acelaşi lucru cu a avea un jurnal. Cum toată lumea se adaptează.. asta o să fac şi eu. Sau poate aşa a fost mereu şi sunt eu retardată. (aici urmează lucrurile de genul „da, aşa e” sau „uau, ce descoperire!” ). Lăsând asta la o parte şi sperând la mai multe articole în jurnalul pe blogul meu am ajuns la concluzia că merită să scriu şi eu ceva că tot am trecut prin multe în ultima vreme.

Pentru început vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături la frumoasa vârsta de 18 ani  (mulţumirile se vroiau în scris, tot pe blog, publicate pe 18 iunie 2009, dar s-au lasat aşteptate).

Apoi, probabil ştiţi şi bănuiţi mare parte dintre voi de ce, ţin să-i mulţumesc celui care mi-a făcut vara anului 2009 cea mai frumoasă din viaţa mea.

Ulterior, sfârsitul vacanţei, câteva zile la mare (şi eu, ca tot românu’), câteva zile prin sudul ţării (nu e nevoie de explicaţii pentru mulţi dintre voi) mi-au umplut ultimele zile momente de vacanţă.

Şcoala. Ştiam că împlinind 18 ani şi absolvind cu succes clasa a XI-a voi deveni conştientă de faptul că urmeaza un an greu dar, totuşi, mă aşteptam la mai mult din partea mea. Se pare că am trait un imens gol în stomac în data de 14 septembrie 2009, ora 8.50 cu aproximaţie, întrucât visul neaşteptatul nu s-a lăsat aşteptat. Ca să nu mai aberez (ştiu că şi aici unii dintre puţinii cititori vor comenta ceva de genul „era şi cazul”) ţin să menţionez că multpreafrumoasa clasă a XII-a a avut un început promiţător. Pentru mine. Nu că ar fi trecut mai mult de o săptămână din acest an şcolar dar simt nevoia să explic ce senzaţie de babă viitoare absolventă şi cu puţin noroc studentă la academie sunt. Frumos este că toţi profesorii şi-au păstrat simţul umorului şi părerea bună despre noi. Început promiţător din alt punct de vedere şi totodată un semn de întrebare pentru mine ar fi faptul că majoritatea profesorilor au apelat la noi pentru activităţile de zilele liceului (sfârşitul lui noiembrie din ce îmi amintesc eu) care se preconizează a dura o săptămână  (uau, o săptămână întreagă activităţi 8-> vacanţă pentru mulţi probabil). Ar mai fi detalii importante pentru mine gen prima arătare (a se citi profesor) pe care am văzut-o a fost ghici cine. vă spun doar „probabil, fetiţă” din spirit de persoană precaută. Sau descurajările pe care le-am primit în privinţa alegerii viitorului meu. A urmat o serie de dezamăgiri, nu mari, dar din partea unor persoane la care nu mă aşteptam. Acum se pare că pot vorbi totuşi de o săptâmană lejeră, recuperând însutit orele de analiză pierdute în ultimele două săptâmâni de clasa a XI-a. Ţin să anunţ în scris că exclamaţiile de genul „echipa şcolii” din orele de sport pot fi anulate întrucât participarea la competiţii şi acest sport în sine va fi un vis pâna după admitere 🙂 [exceptând orele propriu-zise, dar ăla sigur nu se poate numi volei]. Cam atât.

Preventiv, vă anunţ că probabil revin peste uimitor de mult timp.

Moartea

nu acceptă bun simţ.

nu acceptă încredere.

nu acceptă gânduri, vise, visuri.

nu acceptă miracole, nu visează.

nu se bucură pentru prieteni, nu le simte tristeţea, nu îi înţelege.

nu te ajută, nu te sfătuieşte, nu îţi acceptă sfaturile.

nu aude când o strigi, nu e mereu cu tine, nu are încredere în tine.

nu-ţi simte căldura braţelor, frumuseţea cuvintelor dulci.

nu spune poveşti, nu-i place să fie copil, nu ţipă.

nu îi e dor.

nu îşi doreşte să fie lângă tine.

nu te întreabă dacă eşti bine sau fericit.

nu-ţi ascultă vocea, nu are sensibilitatea pe care o vrei.

nu se intimidează de prezenţa ta.

nu te dezamăgeşte, nu-i pasă.

Şi cu toate astea e capabilă să-ţi ia totul exact atunci când vrea, când tu te bucuri de toate lucrurile frumoase, e capabilă să facă o mulţime de oameni să sufere în timp ce tu rămâi fără nimic. Distruge totul.

Scrisoare. Cadou. 9 iulie 2009.

E ca atunci când găseşti piesa de puzzle pe care ai pierdut-o cu puţin timp în urmă. Şi ştiai că o să mai pierzi multe, din acelaşi puzzle. Dar niciodata aceeaşi piesă. Dar acum ştiai că e ultima pe care o pierzi şi când o găseşti vei şti exact că e cea mai importantă. E ca atunci când cu ajutorul valurilor, reuşeşti să ridici cel mai frumos castel de nisip pe care l-ai văzut vreodată. E ca atunci când îţi aduci aminte de copilărie, de cum jucai şotron, cum alergai, cum iubeai, inconştient de viitor şi viaţă. Nu te interesa lumea, nimic din ce spuneau alţii, totul era al tău, erai mereu stăpân pe tine şi mereu fericit şi jucăuş. E ca atunci când te uiţi la stele şi vezi o acadea, o îngheţată, o umbrelă colorată, un porcuşor de guineea, o chitară, sau orice lucru pe care ţi-l doreşti. Pentru că e mereu al tău şi-ţi poţi dori orice, nimeni nu ştie, nimeni nu vede dar tu eşti fericit că îl ai. Exact acolo lângă lună se mută stelele realizând chipul ei, un chip pătrunzător care te face să realizezi cât de mult o iubeşti şi cât de mult ai nevoie de ea. E ca atunci când priveşti apusul şi toate amintirile te incomodează, bulversează dar îţi dau o satisfacţie nemărginită. E ca atunci când visezi, visezi totul, visezi să ai totul, totul însemnând ea şi nimic mai mult. Ca atunci când toate poveştile au un final fericit, toate poveştile pe care le asculţi îţi plac, toate poveştile pe care le spui au legatură cu tine, totul se întâmplă, visele devin realitate, poveştile şi finalurile sunt acolo, le vezi, le simţi şi la sfârsit le trăieşti.

Te iubesc. Te iubesc pentru că eşti tu, pentru că de câte ori spun tu mă gândesc la imperfecţiunea care te face perfect pentru mine, la faptul că însemni totul pentru mine, pentru că de multe ori mi-am pus problema dacă te iubesc mai mult decat pe proprii părinţi, pentru că realizez cu fiecare minut care trece că meriţi, meriţi totul, că te iubesc tot mai mult, că fără tine nu aş rezista. Că acea parte din mine pe care o compui este cea mai importanta şi poate pentru că tot ce mă priveşte şi mă face fericită se învârte în jurul tău. Eşti tot, eşti totul pentru mine.

Visând

Pentru că te visezi mereu în braţele lui. Pentru că mereu e drăguţ, pentru că nu e perfect, perfecţiunea creează indispoziţii şi îndoieli. Pentru că e simpatic, pentru că e mereu acolo. Pentru că e orgolios, modest, penibil [a nu se interpreta greşit, dacă se vor lămuriri, cereţi.]. Pentru că visezi. Visezi că te plimbi într-un parc imens unde de fiecare dată o băncuţă mică apare atunci când vreţi să vă aşezaţi. Că florile zâmbesc inocent când văd fericirea de pe chipul vostru. Visezi că pe soare îi citeşti numele, că luna râde de râsul lui, că buchetul de stele pe care i-l poţi oferi o să-l facă nemuritor, că marea se desface în exact 17 bucăţi pentru că aşa îţi place ţie, pentru că există mereu un fond sonor alcătuit din sunetele unui pian pentru că aşa îi place lui. Pentru că visezi să zbori până la Peter Pan şi să trăieşti acolo cu el, să te uiti la petalele florilor şi să vezi ce face el în momentul ăla.

Pentru că visezi să îi zâmbeşti şi să i se înmoaie picioarele, să dai din ploape şi să-l îndulceşti, să te uiti la el şi să ştie ce gândesti. Să speri că o să te înţeleagă, să speri că va fi mereu cu tine, să fii conştientă că fericirea înseamnă sacrificiu, să îl iubesti, să îl ierţi, să te ierte, să te iubească, să nu concepi viaţa fără el, să îi citeşti dragostea în ochi, să fie parte din tine, partea  fără de care nu poţi să trăieşti. Să visezi să fii o viaţă întreagă undeva exact atunci când magicul apare.

Ultimul infinit

În seara aia lumânarea ardea ciudat. Şi ceaiul avea gust amărui. Se simţea ca atunci când şi-a pierdut toţi prietenii şi pisica aia neagră a lui s-a aruncat în faţa maşinii intenţionat. Horia vorbea întruna şi venise de la şcoala mai trist ca niciodată. Da, de obicei nu are nimic, de fapt niciodata nu are nimic. E mult prea mic şi rupt de realitate. O realitate care se pare că devine ficţiune.

Întrerupse cina şi ieşi. Nu se simţea bine, sunetul ăla abia sesizabil îl neliniştea. De fapt visase ceva cu o seară înainte şi el credea în vise. Visase că o pasăre phoenix îi ajunsese cel mai bun prieten prin diferite mijloace ciudate. De fapt se lăsase condus de nevoia de a avea prieteni. Şi pasărea aia însemna totul pentru el. De exemplu, şi-a rupt un deget şi a avut nevoie de cineva care să-i cureţe coaja de la ou. Sau atunci când musca nu-l lăsa să citească, pasărea stătea lânga el şi-i purta de grijă. Sau când a trebuit să taie copacul.

Stătea acum pe buturuga aia, singur cuc. Îşi auzea încă băiatul cum vorbeşte încontinuu dar nu vroia să-l oprească. Steaua la care se uita…era, era a lui. Simţea asta. Dar nu, nu vroia să creadă. De fapt, în infinitul ăla de stele putea oricare să fie a lui. Puteau fi toate. În locul ăla rupt de lume, totul era posibil. Se ridică şi merse mai departe. În întunericul ăla mirobolant, înainta încet. Mergea spre pădure, sufocat de gânduri. Se întinse, privind din nou la aceeaşi stea despre care credea că e a lui.

Un strop de ploaie i se prelinse pe nas. Ploua şi ploua chiar tare. Începuse să conştientizeze faptul că se afla într-o situaţie dificilă. Nimic nu era întâmplător iar el se simţea închis, un singur pas îi era suficient să înnebunească.

Şi tunetul ăla…urmat de fulger. Şi flăcările alea. În infinitul ăla. Singura porţiune de pământ pe care a vazut-o toata viaţa era acum cenuşă.

Spuneam că un singur pas şi…

ne-am distrat ieri :))

Bun, la mine nu e nicio cacofonie..so..am fost ieri cu ioana la patinoar. Şi. Şi…aa..da…nu a fost cel mai palpitant patinoar din viaţa ei..asta..a mea.. a noastra bine. Ok, ne-au îngheţat şi creierii şi tot. Ioana era să cadă [da, ştiu scrie şi pe blogul tău asta] dupa ce amândouă ne lăudaserăm că n-am căzut niciodată de când s-a construit patinoar în Piatra. Mda..şi când Ioana a simţit că degetele ei sunt la un minut de degerare :)) a zis „STOP!!!”. Toată lumea s-a oprit şi a făcut un culoar şi ea a trecut ca o zână… şi a ieşit.

Am băut o ciocolată caldă, fierbinte de fapt, dintr-un pahar albastru de unică folosinţă, care mai avea puţin şi se topea în mâna mea. Nvm.

În drum spre casă am trecut pe la închirieri dvd-uri, nu de alta da’ ca să-l împac pe tata că eram certaţi când am plecat de acasă. [nu contează că n-a avut niciun efect]. Aşa, la 2 filme îmi dă unul gratis şi am luat unul puţin psihologic. daaaaaaa, urmeaza să văd pe la 1 cât de puţin psihologic e.

Aşa…undeva în faţă la farmacia aia a lu [mereu uit cum îl cheamă] mă rog, undeva în faţă la ceahlău trec 3 tipi pe lângă noi. discuţia o vedeţi la ioana pe blog, nu mă obosesc să scriu aici atâta lucru nesemnificativ. cert e că a dat o replică foarte inteligentă pt care am lăudat-o tot drumul. adică nu tot, jumate din el că mai apoi a început ea sa se laude. Aşa…

Ar mai fi şi altele de povestit de pe la patinoar dar sunt amănunte. AMĂNUNTE , vlad…da?!

Timpul

Timpul este cel care este şi dacă nu faci ce trebuie când trebuie…la revedere. [Mihai Obreja]

Timpul este un copil care se joacă! [n-am găsit autor dar e genială definiţia]

Timpul există pentru ca lucrurile să nu se petreacă în acelaşi timp. [Albert Einstein]

Timpul e o fiară care are nesfârşita răbdare de a înghiţi totul. [Octavian Paler]

Timpul este un surogat metafizic al mării. [Emil Cioran]

Timpul este materia din care este formată viaţa. [Benjamin Franklin]

Timpul este focul în care ne ardem existenţa. [Friedrich Nietzsche]

Timpul este cel mai bun profesor. Din păcate, el îşi omoară toţi elevii. [Hector Berlioz]

Adevăratul timp este un punct care se numeşte „acum”, înţepat de o infinitate de drepte care se numesc alegeri în viaţă. [Gyuri Pascu]

Timpul este modalitatea naturii de a face ca să nu se întâmple toate deodată. [Woody Allen]

Timpul este o valoare de sentiment – pentru unii trece prea repede, pentru alţii prea încet. [George Calinescu]

Timpul este singurul drum cu sens unic, de la cap la coadă. [Kazimierz Matan]

Timpul este un hoţ nemilos care ne deposedează de eul nostru precedent. Pierdem atât din viaţă cât şi din moarte. [Forsythe Hailey]

Durata unui minut depinde de poziţia ta faţă de uşa de la baie. [Edward A. Murphy]

Cea mai mare iluzie a omului este că timpul trece. Timpul este ţărmul – noi trecem şi el pare că merge. [Antoine de Rivarol]

Nu vrea să-mi răspundă grăbita secundă, iar inima bate secundele toate. [Ionuţ Caragea]

Orice deschidere de pleoape năruie castelul de nisip ridicat în clepsidră. [Ionuţ Caragea]

Nu credeam că ridurile sunt autostrăzi pentru timp. [Ionuţ Caragea]

Fiecare zi e o clonă nereuşită a celei de ieri. [Ionuţ Caragea]

Pierzi în viaţă ani şi la moarte cerşeşti o clipă. [Nicolae Iorga]

Împărţind timpul, omul a descoperit că el curge ireparabil. A observat că „azi” devine „ieri” şi că umbra copacilor se alungeşte spre asfinţit. În clipa aceea a devenit melancolic şi a descoperit regretul. Dar era prea târziu. [Octavian Paler]

BestFriends

Aşa schimbătoare, tută, irascibilă, dusă, plictisitoare, enervantă, stresantă, nesociabilă am reuşit „să culeg” câţiva „cei mai buni prieteni”.

Ioana

• pentru că atunci când îmi vine să plâng tu eşti cea care ma ascultă şi mă face să râd.
• pentru că am învăţat să îţi suport crizele adolescenţei.
• pentru că facem proiecte la bio împreună.
• pentru că mergem împreună acasă.
• pentru că râdem împreună de oameni nesemnificativi şi chestii nesemnificative.
• pentru că îmi face plăcere să te pup.
• pentru că dimineaţa când mă întâlnesc cu tine am un chef nebun să te îmbrăţisez.
• pentru că după orice frază rostită de mine, adevărată sau falsă, trebuie să vină o completare din partea ta, pentru că mereu e loc de mai bine.
• pentru că ai nişte teorii ciudate, pentru că nu te mai opreşti atunci când vorbeşti; „ţipă, urlă, dă din coate, aşa le obţii pe toate”.

ştiu că ţi-ar plăcea să urmeze „pentru că eşti nebună”, ştiu că îţi place să îi faci pe oameni să creadă asta. dar eu te iubesc fără nebunia ta, pentru că dacă am nevoie de nebuni în preajmă apelez la…altcineva 😀

ALinush

• pentru că e mică şi inocentă şi numai eu ştiu ce pervers gândeşte >:)
• pentru că aproape de fiecare dată când am nevoie de ea, mă ajută.
• pentru că dacă vreau să merg undeva şi n-am cu cine, Alinush e mereu acolo. Sau aici.
• pentru că are aşa multe perechi de papuci încât ar putea să îşi deschidă un magazin.
• pentru că atunci când râde, râd şi eu de râsu’ ei şi mă opresc de-abia după ce mă culc.
• pentru că e slabă.
• şi înaltă.
• pentru că mereu îi zic să se mute la parter şi nu vrea.
• pentru că o iubesc şi mă iubeşte.

dudu [da, cu d mic]

• pentru că râde non stop şi nu e niciodată supărat.
• pentru că e înalt.
• pentru că ne întâlnim rar şi atunci depănăm amintiri şi râdem împreună.
• pentru că mă cunoaşte cel mai bine şi îmi ştie cel mai mare secret.
• pentru că e încrezut şi plin de el şi deştept şi perspicace.
• pentru că nu ne mai certăm de 2 ori pe săptămână ca în vremurile bune.
• pentru că ştie când e ziua mea.
• pentru că merită mai mult decât oricine din partea mea.
• pentru că n-o să-l uit niciodată.

Adi

[puţine de spus]

• pentru că a venit vremea să te cunosc.
• pentru că eşti comic.
• pentru că râzi mereu, deşi puţini ştiu ce simţi atunci când râzi.
• pentru că zâmbeşti atunci când trebuie.
• pentru că eşti sensibil.
• pentru că eşti misterios, unic şi mă faci mereu să zâmbesc.
• pentru că nu te deranjează să-ţi spun că am vazut pe stradă un nene bătrân bătrân cu pulover ca al tău, sau că îţi stă rău părul.
• pentru că m-ai iertat că ţi-am rupt tenişii. [baaaascheţi, pardon]
• pentru că nu te deranjează să-mi spui că-mi stă rău părul.
• pentru că te dai mare că dansezi şi nu îţi place să fii modest.
• pentru că te-ai deranjat un semestru întreg să mă ajuţi la chimie şi am reusit să iau 5 în test.
• pentru că eşti tu.

tsgeo [ >:D< ]

• pentru că ştiu multe despre tine.
• pentru că mă înţelegi şi mă ajuţi şi pot apela mereu la tine.
• pentră că eşti ‘soţul” meu.
• pentru că scrii frumos.
• pentru că iubeşti, pentru că mă iubeşti.
• pentru că râdem împreună, bârfim împreună.
• pentru că îţi place Bacovia.
• pentru că ai ochi frumoşi.
• pentru că am învăţat multe de la tine.
• pentru că ai ceva cu homosexualii.
• pentru că vorbeşti urât şi fumezi. [era secret?:-s]
• pentru că te iubesc.

The best day ever :))

6 fără un sfert: „you’ve got the sweetest ass in the world”

6 fără 10: idem

6 fix: idem:

„Ar fi cazul să mă dau jos din pat.”
Ce vis fain [8->].

Aşa, mă spăl, mă îmbrac, îmi pregătesc echipamentul [pe care mai târziu realizez că l-am uitat acasă (scuzaţi proasta concordanţă a timpurilor dar e vineri şi la mine)], mănânc şi plec.

Mă întâlnesc cu Ioana.

– Nu ziceai că vii în fustă?

– Ba da…da`…

– Da` ce?

– Nimic.

– Ţi-ai învăţat la bio?

– Mi-am citit din carte…

– Şi eu mi-am învăţat pentru data trecută [plecasem toata clasa], acu nu mai ştiu nimic.

Ajungem la şcoală, ne plimbăm până la laborator degeaba, ajungând la concluzia că trebuie să facem ora în clasaă Am scris nişte definiţii, am ascultat nişte muzică şi mi-am găsit un nou hobby pentru următoarele două ore. Nu vă zic care e că …n-am chef :). A urmat fizica la care, întamplător, am reuşit să ţin firul doar primul sfert de oră. La română mi-am continuat hobby-ul [:x], după care, mai pe la sfarsitul orei, a apărut un nou subiect de discutie în clasă. Idiot. Stupid chiar.

Daca vă interesează, întrebaţi-l pe Octav, sau chiar pe Ela. E interesant dar panaramă se face pe orice subiect la noi in clasă.

La religie în primul sfert de oră am învăţat sensurile cuvântului „stricată”. De ce? are legatură cu ce s-a întâmplat în ora de română.

FCCs : nimic special: mess, haifaiv, clopoţel [:))] şi staaaat degeaba.

La mate m-am mai dezmorţit deşi între 12 şi 1 e prânzul iar eu muream de foame şi cu toate astea am ştiut cât e limita din 1 pe n pătrat minus 1 pe 2 totu` la n :).

A urmat mult aşteptatul test la bio. Damn. N-am scris mare lucru, evident, mai mult de 7 n-am avut decat o singură dată, accidental. Partea buna e că am câştigat pariul cu Victor care ieri ţinea morţiş să mă convingă că nu dăm test la bio. Na >:P . M-am scos cu o îngheţată [8->].

De ce ‘the best day ever’?

Pentru că între orele 14 şi 16 am fost la antrenament şi m-am simtit extraordinar de bine. Ca niciodată.

Asta înseamnă o zi frumoasă, să te simţi bine.

Parodii :-)

Mad TV

Rihanna – Umbrella :))

incaaa unaaaaaa =)))  [deea ruleaza :)), rihanna sucks]

Shakira – Whenver, whenever

Finding Emo 🙂

James Blunt – You’re beautiful [păcat de melodie :))]

Harry Potter 😀

Balul Bobocilor

eu: Tataaaaaaaaaa, trezeşte-te că în 5 minute tre` să mă întâlnesc cu Ioana şi Adi !

tata: Vin acu [(:|].

Se îmbracă, se încalţă. Ne mişcăm fundurile până la maşină. Eu entuziasmată [:)]

adi: Coriiiiiiina, ce bine îţi stă cu părul drept… [;;)]

eu: Ştiu. Ioana [:-w] tu mi-ai zis că nu mi-ar sta bine cu părul drept [:-L]

ioana: Bine că mi-ai demonstrat contrariul [:))] asta e improvizată, nu ştiu ce mi-a spus atunci [:D]
tata: mda…părul ei e la fel de drept ca al meu 🙂 [să menţionăm că tata e aproximativ chel şi e mândru de asta]

Liniste. Muzică. Suntem la semafor, în faţă la muzeu.

corina: omg! Invitaţiaaaaaaaaaa [:|]

ioana: ah nu, şi eu mi-am uitat-o…

Tata tace. În gândul lui: „După ce că m-a trezit să o duc cu maşina, prin traficul ăsta, tre` să mai fac o tura. Rămân eu singur cu ea…”

corina: ok, adi şi ela ne aşteaptă în faţă 10 minute până ne întoarcem noi…

Ne întoarcem.

Vreo 10 colegi ne aşteptau pe noi [:”>]. Gândul că va fi o seara foarte faină încă îmi inunda mintea [:))].

Şi totuşi, în final am realizat că n-a fost cine ştie ce. A venit Alex (ăla cu yamasha-ul lui [:-j])…

Iniţial erau patru dansatori…şi trebuie să recunosc că unul dintre ei..eraa…[=P~] ..ok, n-am cuvinte..avea ochi albaştri..şi arăta aşa bine [:”>] şi zâmbea tot timpul [:x]. Nu contează că am stat numai cu ochii pe el…A venit şi Alex şi mi-a captat atenţia, mai ales în momentul în care şi-a dat tricoul jos. Probabil vroia să îşi etaleze tatuajele de pe spate. Sau umeri. Sau vroia să îi vedem jumătatea de fund rămasă la vedere [:”>]

Miss şi Mister mi-au plăcut…adică..da, trebuia să se aleagă în funcţie de probe dar dacă ar fi fost aşa…n-ar fi ieşit cel mai frumos..sau cea mai frumoasă…şi ar fi comentat toţi elevii…În concluzie mie îmi convin [:)]

Ar mai fi de spus că au încercat ăştia de la Cafe Deko să ne facă să râdem dar nu le-au ieşit atât de bine cum mă aşteptam.

Am plecat. Drum lung.

adi: aş fi preferat să merg la eco…

ela: nu ţi-a plăcut?

adi: păi pana mea, eu am venit la bal pentru perioada de după 12 jumate – 1, nu să plec atunci.

Linişte. Sună telefonul lui Adi. Linişte. Eu meditam intens în perioada aia…n-am auzit prea multe cuvinte de la el [:D]. Mă aşez pe nişte scări, aşteptând să termine Adi de vorbit la telefon. Şi se aşeaza şi Ioana. Şi aşteptam. [let’s feel lonely together [:-L]…].

corina: Ioana…tu la cât tre’ sa te culci?

ioana: la 8 jumate tre să fiu acolo.

corina: fatăăăă…la cât tre’ să te culci? nu mă conduceţi şi pe mine? măcar până la..omv [:D]

ioana: să vedem…dacă merge şi Adi…

adi: „ok, pa`pa”. Deci mi-e foame.

ioana: Adi, o conducem pe Corina până la omv?

adi: o conducem pe Corina până la omv da’ eu vreau un non-stop.

corina: ieee, sunt trei non-stopuri în drum spre mine. [:D]

ioana: adi: ioana: adi:

Nu ştiu ce au vorbit, eu iarăsi meditam. Ajungem la omv. (am sărit peste partea în care eu m-am oprit la un non-stop, că Adi a renunţat şi mi-am cumpărat salatine). Adi îşi ia ciocolata fără de care nu poate trăi şi apa fără de care, de asemenea, nu poate trăi.

ioana: o ducem pe Cori până sus?

adi: hai s-o ducem pe Cori până sus..

Iar tăcere [:)]

adi: vreţi ciocolată?

ioana: nu..

corina: daaa [=P~]

adi: corina, mai vrei ciocolata?

corina: nu

adi: hai ia, că am multa..[:D]

corina: ok, dă-mi [;;)]

…

corina: pân’ aici am plătit?

ioana: pân’ aici ai plătit.

adi: ok..

ioana: pups

Întinde obrazul. O pup. Şi pe celălalt.

corina: să te pup şi pe tine? [;;)]

Adi întinde obrazul [:)]

Dimineaţă

Un zgomot infernal şi tresar speriată. Era dimineaţă. Era ora la care majoritatea geniilor pustii de pe planeta asta care se vor numiţi “elevi” se trezesc pentru opt ore de suspans într-o clădire numită “şcoală”. E absurd să te gândeşti că în acelasi timp cu tine se scoală din pat alte câteva genii, că odată cu tine se spală pe ochi, mănâncă, păşesc pragul. Ok, nu contează asta.

Deschid uşa de la balcon. După ce scoate un scârţâit îngrozitor, de parcă n-ar fi fost folosită de veacuri, îmi oferă posibilitatea de a mă uita în oglindă pentru a patra oară în dimineaţa asta. Fac o cruce mare şi cobor patru trepte cărora de opt ani încoace încerc să le găsesc un sens. Un gând că ziua nu avea să fie aşa cum aş fi sperat îmi trece prin minte. Merg mai departe.

Trece microbuzul. Trece un tir, scoţând un zgomot infernal. Se aude un greiere, se aude un ţipăt, se aude o maşină care tocmai a făcut pană. Un zâmbet ironic reuşeşte să-mi dezmorţească gura. Vântul încă bătea cu putere, părul proaspat spălat, pieptănat, aranjat zboară de parcă ar vrea să mă lase cheală. Ochiul drept începe să plângă.

Nu e nimeni. Nicăieri, nici măcar la locul nostru de întâlnire. Nu sunt dispusă să aştept. Merg mai departe.

Mă opresc speriată. Ceva nu era în regulă. Da, aşa e. Trebuia să dorm mai mult, mai mult cu o oră. Îmi spusese tata cu o seară înainte dar un adolescent la 17 ani e mult prea ocupat cu problemele zilnice încât să mai aibă răbdare să asculte o chestie nesemnificativă ieşită din gura unui părinte, mai ales la o oră târzie. Ceasul se dăduse înapoi cu o oră. Aşteptam ziua asta de atâta timp. Nicio problemă, viaţa merge înainte. Un moment de meditaţie, binevenit oricând pentru mine. Mă opresc în parc.

Vântul se potolise, dar frigul mă amorţea. O frunză trece prin faţa ochilor mei şi se opreşte pe genunchi. Aşteptam să-mi spună ceva. Nu.

În faţa mea, doi copaci îşi mărturiseau dragostea, împreunându-şi crengile, uscate rău de tot de altfel.

Gândurile îmi inundă mintea. O multitudine de idei îmi fulgeră prin cap, creând nimic altceva decât un haos total, un haos organizat de altfel pentru că întotdeauna am crezut că tot ce face parte din mine poate fi controlat.

Un scârţâit subţire se aude iar. O ladă mare şi verde trece printre cei doi copaci, oprindu-se odată cu posesorul ei. Un tip destul de tânăr se opreşte. Strânge frunzele de pe jos, mucul de ţigară aruncat de un nene care trecuse adineaori pe lângă mine şi pe care nu-l observasem decât foarte târziu şi ambalajul de pufuleţi cu surprize plouat toată noaptea probabil. Se apropia suspicios de mult de mine. Albastrul din ochi îi scotea în evidenţă un chip frumos, un păr negru şi lung şi două buze extrem de roşii, la fel de roşii ca obrajii.

A ajuns în faţă, a luat sticla de ‘pepsi’ de la picioarele mele, a pus-o în lada aia destul de mare credeam eu şi s-a aşezat lângă mine. Mi-ar fi plăcut să-mi zâmbească. Nu. S-a uitat lung la mine, s-a ridicat, m-a ridicat, m-a sărutat. A plecat. Nu, n-am rămas mirată. Aşteptam clipa asta, ştiam că o să se întâmple. Şi-a luat lada şi a plecat.

În spatele meu doi tipi cu nişte ghiozdane imense urcau cele câteva trepte care conduceau spre un trotuar ud, plin de bălţi şi de frunze.

Urăsc amintirile, timpul şi multe multe lucruri legate de el. În următoarele trei minute urcam scările din faţa Rareşului. Succes mie.

Poveste

Drumul părea că nu se mai termină. Mergeam de…mult timp. A, da?!…era a patra oara când răsărise soarele…oof. Nu pricepeam nimic. Pur şi simplu…mergeam în speranţa că orizontul îmi va oferi ceea ce ochii mei îşi doresc de patru zile încoace…o simplă adunatură de scânduri.
Evident nu avea să se întâmple aşa. Ştii, cineva m-a sfătuit odată să nu plănuiesc nimic dinainte că nu are să se întâmple. Nu-i nimic, mergem mai departe.
Ceva era…ciudat. Răsărise soarele, norii, din pacate, nu aveau de gând să apară. Totuşi, un negru intens venea de undeva…sau…aveam aşa-numitele halucinaţii?!
Totuşi…la un moment dat…

„aaah, unde sunt?! ce se întâm…?! ce…?”
Totul era negru. Nu pricepeam nimic. Nu mă puteam mişca, nu puteam gândi. Eram…vid.
O lumină puternică îmi deschidea ochii. Erau doar…ochii de un albastru intens al unui…tip?!
– Buna, Corina!…
– „cine-i asta?..ce vr..ah, de unde-mi stie numele?!” …Buna…:|
– Ai leşinat. Pădurii şi vălului de întuneric nu-i rezistă nimeni. Îţi povestesc pe drum…Hai să găsim pe cineva…sau ceva..
– De unde-mi ştii numele? X(
– Ştiu.
– Tu cine eşti? „tipu` ăsta e nebun…”
– Brad.
– Încântată.. „dar nu prea…a venit Crăciunul mai devreme? şi unde sunt globurile frumos colorate?” Mda, hai să mergem. Şi poate îmi şi povesteşti totul. 🙂
– Cori…
– Ah, vreau o garanţie că nu ajung moartă acasă, te rog. Cum mergem pe întunericul ăsta?
– Nu te teme, când unul din simţurile oamenilor nu mai funcţionează, celelalte se intensifică.
– Totul va fi bine.
– „Da, sigur. După ce că văd negru în faţa ochilor, după ce că sunt la zeci de mii de kilometri distanţă de casă, după ce că moartea e la un pas de mine, mai tre` să te suport şi pe tine, un dement convins”. Îmi spui şi mie de ce naiba sunt aici?
– Pădurea reprezintă trăirile tale de-a lungul vieţii. Fiecare copac are starea lui, doar că trairile tale care reprezintă momentele fericite din viaţă nu sunt prezente.
– „Ah, sunt blestemată?!” Deci trebuie să-mi fac planuri de resemnare. O sa mor curând. Cum să ieşi de aici? Tu te gândesti câte sentimente am avut eu de-a lungul…vietii???
Totul devenea din ce în ce mai tăcut. Vântul…nici nu dădea vreun semn. De fapt cred că nici nu exista pe-acolo…aşa ceva.
– Corina, am ajuns aici la fel ca tine. Nu trebuie să îţi faci griji. Tot infernul asta va fi invins cu…
– Cu?!
Brad se schimbase la faţă…ceva…ceva se întâmplase cu el. Da, ştiam…nu avea voie să-mi spună…Nu aveam voie să greşim.
„Dumnezeu ne pune la încercare…:|”
Brad se prăbuşi pe pământul ăla, pe care bineînţeles nici nu-l vedeam. Nu ştiam ce să fac. Eram confuză. Gândul că aş rămâne fără ajutor mă făcea să-mi pierd orice urmă de speranţă.
„Nu se poate, eu întotdeauna am sperat…”
– Brad, ascultă-mă…Dumnezeu ne pune la încercare. Nu mă poţi lăsa acum.
– Ce tot spui acolo? Dumnezeu nu exista. Eu sunt…emo.
– „Aoleu, nu mie…ce tot spune ăsta? =))” Tu vrei să fii în pas cu moda şi în mijlocul pustietăţii?
– Nu-mi arde de glume, Corina. Lasă-ma. Voi muri aşa cum mi-am dorit întodeauna.
– Adică?
– Departe de lume, de toate răutaţile şi minciunile de acolo.
– A, e mai bine în infernul ăsta?!
– Da!
– Te omor cu mâna mea! Încetează, inconştientule! Repetă după mine: „Tatăl nostru care eşti în Ceruri..”
– Nici gând!
– A, deci ştii ce e asta.
– Normal, nu m-am născut emo.
– Repetă după mine!!!
– Tatăl nostru care eşti în Ceruri…
Da, asta era. Totul se lumina. Copacii deveneau cenuşă. Da! Avea sens… Rugăciunea avea să fie spusă. Infernul era de fapt…întunericul. Labirintul nu prezenta niciun pericol.
– Corina, nu pot să…cred…
– Crezi!…Haide, mişcă-te. Ştiu unde suntem. Mai avem puţin până în oraş.
Natura se răzbuna. Dumnezeu are grijă de fiecare şi ne aude pe toţi. Nimic nu e imposibil dacă crezi în El.

Mi-e frică

Mi-e frică să închid ochii.
Mi-e frică să gândesc mai departe de vise. Mi-e frică să visez.

De fapt,
mi-e frică de ace, de medicamente,
Mi-e frică de durere.
Mi-e frică de sentimente. Dezamăgiri, trădare, închideri în sine, iubiri [inutile].
Urăsc bătaia de joc, zâmbetele ironice, oamenii fără scop în viaţă.
Mi-e frică să greşesc.
Mi-e frică de insecte, de animale urâte.
Detest tot ce s-a născut fără rost pe pământ.
Mi-e frică de viitor, mi-e frică de viaţă, mi-e frică de moarte.

Am nevoie de cineva. Un prieten care să mă asculte, să măsfătuiască. [nu să se aşeze pe scaun în faţa mea şi să se gândească la […] în timp ce eu îmi deschid sufletul în faţa lui.].

Am nevoie de ajutor.

Cineva

Vino la căpătâiul bolnavului, soare,

Mângâie-i obrazul

Cu raza ta de rădăcină a vieţii.

Cerule, bântuit de atâta energie cosmică

De la mii şi mii de sori şi stele,

Energie atât de miraculoasă,

Ţi-am cerut o fărâmă,

Te-am implorat în genunchi,

Dacă nu mi-ai dat

Păstreaz-o pentru tine

Şi să ţi-o bagi in ochi. 

Strângeţi-vă în jurul meu, prieteni,

Vino, Doamne, şi Tu şi plânge-mi de milă.

O să-mi facă bine hohotul vostru,

Aduce a viaţă.

Cineva taie cu o foarfecă

Drumurile mele,

Le peticeşte în batjocură

Şi le aruncă la câini. 

                                   [Marin Sorescu]

Inconştienţi (există şi pe hi5)

Trăim într-o lume tâmpită. Aţi observat? Eu cred ( menţionez încă o dată: CRED ) că din cauza voastră, inconştienţilor, Dumnezeu îşi pierde puterea. Pe zi ce trece voi, inconştienţilor, înjuraţi tot mai mult, pomeniţi pe cine nu trebuie de cât mai multe ori (pentru că aşa e trendy acuma) şi vorbiţi cât se poate de urât ( ca să impresionaţi cât mai multe persoane – lucru care se întâmplă într-adevăr, să impresionaţi negativ 100% ). Tot voi, inconştienţilor nu ştiţi ce înseamnă viaţa, nu vă daţi seama că într-un oraş plin de coşuri de gunoi, voi aruncaţi o pungă, o sticlă, de fapt orice pe jos…( probabil credeti că sunt biodegradabile – ok ). E foarte cool să arunci pe jos hârtii; ok, am înteles că nu poţi să te apleci pe stradă să ridici o hârtie care nu e aruncată de tine pentru că inconştientul din spatele tău ar râde…evident…, dar pun pariu pe ce vrei că nu ar râde de tine dacă mucul de ţigară pe care îl ai în mână l-ai stinge într-un stâlp şi l-ai arunca la coşul de lângă tine. Ok, nici asta nu poţi face. Poţi totuşi, să nu mai fluieri ca idiotul pe stradă şi să eviţi a râde ca tâmpitul numai ca să atragi atenţia fetei cu şuncile atârnând pe lângă blugi, cu burta goală şi curea mare D&G care tocmai a trecut pe lângă tine.

Trăim într-o lume proastă. Aţi observat? Fraţilor, învăţaţi naibii limba română ca să nu deveniţi măturători pe stradă. Nu zic că aş fi eu vreun pui de perfecţiune, dar ăsta e esenţialul; limba română. E atât de greu să reţii când se scrie „a-ţi” şi când „aţi”?…când se scrie „s-au” şi când „sau”? Nici la grădiniţă nu aţi citit poezii? Nimic, nimic? sau e trendy acuma să scrii pe hi5 „ce’s alea?” la „Cărţi preferate”?

Trăim într-o lume nebună. Aţi observat? Băăăăiii, de unde au apărut atâţia emo? Stiţi ce zice Sorescu?

” Viaţa vă face rău? Acesta-i leacul:

Săltaţi mormintelor, duios, capacul

Şi coborâţi în ele întru Domnul.

Planetele vă ocrotească somnul.”

Toţi sunteti băi acuma emo, punk-eri…şi etc. Altceva mai bun nu aveţi de făcut? e atât de cool să mergi cu venele tăiate pe stradă? sau să ai converşi în picioare, o geantă ceva mai lungă decât de obicei şi un iPod la care să asculţi cine ştie ce manele? Eu vă sugerez să vă treziţi, să fiţi voi înşivă: mai mult sau mai puţini creativi. De fapt, nu prea se mai poate. Creativi înseamnă să îţi mai pui o insignă undeva unde nu s-a mai vazut (eventual în cap), sau să-ţi mai tragi o freza din aia cu ciuf…păru` cu presa şi hai pe stradă…

Revin la prima idee: Dumnezeu are nevoie de noi, într-o lume de inconştienţi. Treziţi-vă, oameni buni, suntem pe drumul cel rau:|