Mă gândesc că a avea un blog nu înseamnă a-ţi aştepta inspiraţia pentru o frumoasă poveste (not). Se pare că, ulterior, a avea un blog e acelaşi lucru cu a avea un jurnal. Cum toată lumea se adaptează.. asta o să fac şi eu. Sau poate aşa a fost mereu şi sunt eu retardată. (aici urmează lucrurile de genul „da, aşa e” sau „uau, ce descoperire!” ). Lăsând asta la o parte şi sperând la mai multe articole în jurnalul pe blogul meu am ajuns la concluzia că merită să scriu şi eu ceva că tot am trecut prin multe în ultima vreme.

Pentru început vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături la frumoasa vârsta de 18 ani  (mulţumirile se vroiau în scris, tot pe blog, publicate pe 18 iunie 2009, dar s-au lasat aşteptate).

Apoi, probabil ştiţi şi bănuiţi mare parte dintre voi de ce, ţin să-i mulţumesc celui care mi-a făcut vara anului 2009 cea mai frumoasă din viaţa mea.

Ulterior, sfârsitul vacanţei, câteva zile la mare (şi eu, ca tot românu’), câteva zile prin sudul ţării (nu e nevoie de explicaţii pentru mulţi dintre voi) mi-au umplut ultimele zile momente de vacanţă.

Şcoala. Ştiam că împlinind 18 ani şi absolvind cu succes clasa a XI-a voi deveni conştientă de faptul că urmeaza un an greu dar, totuşi, mă aşteptam la mai mult din partea mea. Se pare că am trait un imens gol în stomac în data de 14 septembrie 2009, ora 8.50 cu aproximaţie, întrucât visul neaşteptatul nu s-a lăsat aşteptat. Ca să nu mai aberez (ştiu că şi aici unii dintre puţinii cititori vor comenta ceva de genul „era şi cazul”) ţin să menţionez că multpreafrumoasa clasă a XII-a a avut un început promiţător. Pentru mine. Nu că ar fi trecut mai mult de o săptămână din acest an şcolar dar simt nevoia să explic ce senzaţie de babă viitoare absolventă şi cu puţin noroc studentă la academie sunt. Frumos este că toţi profesorii şi-au păstrat simţul umorului şi părerea bună despre noi. Început promiţător din alt punct de vedere şi totodată un semn de întrebare pentru mine ar fi faptul că majoritatea profesorilor au apelat la noi pentru activităţile de zilele liceului (sfârşitul lui noiembrie din ce îmi amintesc eu) care se preconizează a dura o săptămână  (uau, o săptămână întreagă activităţi 8-> vacanţă pentru mulţi probabil). Ar mai fi detalii importante pentru mine gen prima arătare (a se citi profesor) pe care am văzut-o a fost ghici cine. vă spun doar „probabil, fetiţă” din spirit de persoană precaută. Sau descurajările pe care le-am primit în privinţa alegerii viitorului meu. A urmat o serie de dezamăgiri, nu mari, dar din partea unor persoane la care nu mă aşteptam. Acum se pare că pot vorbi totuşi de o săptâmană lejeră, recuperând însutit orele de analiză pierdute în ultimele două săptâmâni de clasa a XI-a. Ţin să anunţ în scris că exclamaţiile de genul „echipa şcolii” din orele de sport pot fi anulate întrucât participarea la competiţii şi acest sport în sine va fi un vis pâna după admitere 🙂 [exceptând orele propriu-zise, dar ăla sigur nu se poate numi volei]. Cam atât.

Preventiv, vă anunţ că probabil revin peste uimitor de mult timp.