Pentru că te visezi mereu în braţele lui. Pentru că mereu e drăguţ, pentru că nu e perfect, perfecţiunea creează indispoziţii şi îndoieli. Pentru că e simpatic, pentru că e mereu acolo. Pentru că e orgolios, modest, penibil [a nu se interpreta greşit, dacă se vor lămuriri, cereţi.]. Pentru că visezi. Visezi că te plimbi într-un parc imens unde de fiecare dată o băncuţă mică apare atunci când vreţi să vă aşezaţi. Că florile zâmbesc inocent când văd fericirea de pe chipul vostru. Visezi că pe soare îi citeşti numele, că luna râde de râsul lui, că buchetul de stele pe care i-l poţi oferi o să-l facă nemuritor, că marea se desface în exact 17 bucăţi pentru că aşa îţi place ţie, pentru că există mereu un fond sonor alcătuit din sunetele unui pian pentru că aşa îi place lui. Pentru că visezi să zbori până la Peter Pan şi să trăieşti acolo cu el, să te uiti la petalele florilor şi să vezi ce face el în momentul ăla.

Pentru că visezi să îi zâmbeşti şi să i se înmoaie picioarele, să dai din ploape şi să-l îndulceşti, să te uiti la el şi să ştie ce gândesti. Să speri că o să te înţeleagă, să speri că va fi mereu cu tine, să fii conştientă că fericirea înseamnă sacrificiu, să îl iubesti, să îl ierţi, să te ierte, să te iubească, să nu concepi viaţa fără el, să îi citeşti dragostea în ochi, să fie parte din tine, partea  fără de care nu poţi să trăieşti. Să visezi să fii o viaţă întreagă undeva exact atunci când magicul apare.